Saituldeliteratura's Blog

Ave, Caesar, morituri te salutant!

Maitreyi… pentru inițiați

Maitreyi Devi din romanul lui Mircea Eliade i se revelase în anumite momente lui Allan ca fiind Zeița.(„Femeia nu va trebui sa fie privita doar ca un obiect care ofera placere, ci ca o adevarata zeița a casei, Griha Devata”)1 Au fost strafulgerari accidentale insuficient constientizate rezultând astfel neputința europeanului de a-si transfigura iubita si de a deschide cai de acces la o alta realitate. „Zeița (Devi) o reprezinta pe marea Shakti. Ea este Maya (iluzia)2, caci aceasta Maya, care produce Samsara (roata transmigrațiilor sufletului prin manifestare), face parte din Ea. Ca stapâna a Maya-ei, Shakti o reprezinta pe Mahamaya. Devi este avidya (necunoasterea, nestiința) pentru ca ea orbeste, apleaca, tainuieste si vidya (cunoasterea), pentru ca Ea elibereaza si distruge Samsara. (…) Ea a fost, (…), cea care s-a revelat lui Shiva în cele zece forme cunoscute si celebrate ca Dasha Mahavidya la care si textul face referire: Kali, Bagala, Chinnamasta, Bhuwanwshvari, Matangi, Shodashi, Dhumavati, Tripura-Sundari, Tara si Bhairavi.3

Maitreyi Devi, încarnând una din cele zece mari puteri cosmice, transforma lumea prin iubire si vrea sa împrastie iluzia care înseamna suferința. Va descoperi Zeul în fiecare iubit.

Copacul

„Nu exista un cult al arborelui însusi; sub aceasta figurație se ascunde întotdeauna o entitate spirituala”, Nell Parrot

Prima dragoste e un copac. „- Am iubit întâi un pom, din aceia pe care noi îi numim „sapte frunze”, se pregati ea sa povesteasca.

Începui sa râd si o mângâiai protector, ridicol.

– Asta nu e dragoste, scumpa mea.

– Ba da, e dragoste. Si Chabu iubeste, acum, pomul ei; dar al meu era mare, caci sedeam pe atunci în Alipore, si acolo erau arbori mulți si voinici, si eu m-am îndragostit de unul înalt si mândru, dar atât de gingas, atât de mângâietor… Nu ma puteam desparți de el. Stam ziua întreaga îmbrațisați, si-i vorbeam, îl sarutam, plângeam. Îi faceam versuri, fara sa le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi înțeles? Si când ma mângâia el cu frunzele, pe obraz, simțeam o fericire atât de dulce, încât îmi pierdeam rasuflarea. Ma rezemam de trunchiul lui, ca sa nu cad. Fugeam noaptea din odaie, goala, si ma urcam în pomul meu; nu puteam dormi singura. Plângeam, sus, între frunze, pâna ce se apropia ziua, si începeam sa tremur.”4

Dragostea simțita pentru copac este expresie a chemarilor ancestrale din ea, o reminiscența, manifestata individual, a practicilor magice barbare dinaintea expansiunii hinduismului, straine spiritului arian, dar si o extraordinara capacitate de transfigurare. „În mai toate culturile populare din India – adorarea pomilor, izvoarelor, lacurilor etc. – nu se întrebuințeaza un brahman pentru ceremonialul templului sau altarului. Majoritatea acestor idoli aborigeni (câteodata reprezentați prin câte un fetis) sunt identificați cu nenumarate încarnații ale zeiței Kali.”5

Copacul iubit reprezinta o hierofanie pentru Maitreyi, o revelație a sacrului, asa cum se întâmpla pentru omul societaților arhaice.6

Pomul Maitreyiei, o „teofanie” cosmica, centrul lumii, Zeul manifestat în viața vegetala. Chabu, la rându-i, are pomul ei, Zeul caruia îi aduce ofrande, îi consacra propriile activitați, chiar si cele fiziologice.

„Chabu îi da în fiecare zi de mâncare; turta si prajituri si firimituri din tot ce mînânca ea. (…)

– Bine, Chabu, dar pomul nu manânca turte.

– Dar eu manânc, raspunse ea foarte mirata de observația mea.”7

Transferul alimentului în corpul copacului, în zeu, este rezultatul consacrarii prin care omul încearca sa nu „faptuiasca” nimic în aceasta lume pentru a nu reveni iar si iar ca sa culeaga fructele acțiunilor. „Nu eu faptuiesc ceva, asa gândeste cel concentrat care cunoaste adevarul, atunci când vede, aude, atinge, miroase, manânca, merge, doarme, respira (…). Cel care faptuieste daruindu-i lui Brahman toate faptele, parasind orice legatura, de el nu se prinde pacatul, precum apa de frunzele lotusului.”8

Când manânca Chabu consacra, sacrifica iar zeii hindusi traiesc în urma sacrificiilor. La Maitreyi sacrificiul e interiorizat. Îi spune poezii, simte fericire atunci când îsi atinge pomul iubit.

De ce pomul, arborele, este ales spre a fi iubit de cele doua surori, aflate în copilarie, vârsta a spontaneitații, mai apropiata de nemanifestat, amintind copilaria umanitații, vârsta de aur. „Tradiția indiana, înca în cele mai vechi texte (…), înfațiseaza Cosmosul ca un arbore urias. În Upanisade aceasta concepție e precizata dialectic: Universul este un „arbore rasturnat”, având radacina împlântata în Cer si ramurile întinse deasupra întregului Pamânt. (…) Katha Upanisad (VI, 1) îl descrie astfel: „Acest Asvattha etern, ale carui radacini merg în sus si ramurile în jos, este cel pur (sukram), este Brahman, este ceea ce numim Ne-murirea. Lumile toate se afla în el!” Arborele asvattha reprezinta aici, în toata claritatea, manifestarea lui Brahman în Cosmos – Creația împlinita ca o descensiune. (…) În Bhagavad-Gita (XV, 1-3), arborele cosmic ajunge sa exprime nu numai universul, ci si poziția omului în lume. „Se spune ca exista un smochin (Asvattha) etern, cu radacina în sus si crengile în jos, ale carui frunze sunt imnurile vedice; cel care-l cunoaste, acela cunoaste Veda/ Crengile sale se întind în jos si în sus, ale carui frunze sunt imnurile vedice; cel care-l cunoaste, acela cunoaste Veda./ Crengile sale se întind de jos si în sus; crescute din tendințe (gunas) au drept mladițe obiectul simțurilor; radacinile care coboara în jos sunt legate de fapte în lumea oamenilor./ (…)”

Întregul Univers, ca si experiența omului traind în el si care nu s-a desprins de el sunt simbolizate aici prin arborele cosmic. Omul se pierde, prin tot ce coincide sau participa în el la Cosmos, în aceeasi manifestare unica si vasta a lui Brahman. „Taierea arborelui la radacina” echivaleaza cu a retrage pe om din Cosmos, a-l izola de „obiectele simțurilor” si de „roadele acțiunilor sale”. Acelasi motiv al desprinderii din viața cosmica, al retragerii în sine si al reculegerii, considerate drept unica posibilitate pe care o are omul de transcendere si eliberare, îl regasim într-un text din Mahabharata.”9

Maitreyi citise Bhavagad Gita sau Mahabharata si putuse fi înfluențata de lecturi atunci când si-a ales primul iubit. Arborele o ocroteste, îi transmite liniste si fericire, o emoționeaza asemenea unei revelații dar îi descopera si situația omului în lume, vremelnicia lui si orientarea prea des falsa. Copacul cu radacinile în cer constituie un model de urmat pentru om. Arborele sfânt Asvattha e o varietate de smochin. Smochinul are frunzele lobate asa cum e si „sapte frunze”, copacul Maitreyiei. Pomul fetei nu e însa doar un prilej de rememorare intelectuala a condiției umane, este un zeu, o teofanie vegetala. „Un exemplu foarte limpede de teofanie vegetala se observa în cultul zeiței indiene (preariene) Durga. (…) În Devi-Mahatmya (cap. 92, v. 43-44), zeița spune: „Apoi, o , Zeilor! Voi hrani (lit. voi susține) întregul univers cu acele vegetale care întrețin viața si care rasar chiar din trupul meu în perioada ploilor. Voi deveni atunci glorioasa pe pamânt ca Sakamhari („purtatoare de ierburi” sau „cea care hraneste ierburile”) si, în acelasi anotimp, voi spinteca pe marele asura numit Durgama. (personificare a secetei).” În ritul Navapatrika („cele noua frunze”) (cf. M. Eliade, Le Yoga, p. 376).”10

Maitreyi, prin comportamentul sau, adera, chiar daca inconstient, la o mitologie preariana, cu descântece si rituri de fertilizare, mitologie din care îsi trage seva si Tantra. „Epifania unei divinitați într-un arbore este un motiv curent în arta plastica paleo-orientala (…). Cel mai adesea scena reprezinta teofania unei divinitați a fecunditații. Cosmosul ni se reveleaza ca manifestare a forțelor creatoare divine. Astfel la Mohenjo-Daro întâlnim epifania divina într-un Ficus religiosa (Marshall, pl. XII, fig. 18); (…). Urme de teofanie vegetala întâlnim chiar în textele vedice. În afara de asvatha, simbol cosmic, si Brahman, revelat într-un arbore (par. 99), putem identifica în acele documente vedice care tradeaza o „experiența religioasa populara”, adica pastreaza formulele arhaice concrete, si alte expresii ale teofaniei vegetale..”11

Maitreyi atingând, mângâind, pomul este Marea Zeița alaturata Arborelui Vieții, Zeului. Spațiul îmbrațisarii lor are valoarea sacra de centru. Arborele Vieții, pentru indieni, nu asigura neaparat nemurirea ci regenereaza si reîntinereste. „Indianul care acepta existența si iubea viața,nu dorea s-o pastreze la nesfârsit, ci prefera sa se bucure de o foarte lunga tinerețe. Nemurirea, pe de alta parte, nu era de natura sa-l ispiteasca pe înțelept si pe mistic – care aspirau la eliberare, si nu la o prelungire continua a existenței; la o detasare definitiva de Cosmos si la dobândirea autonomiei spirituale absolute, si nu a unei durate în timp, fie ea chiar înfinita.12

Maitreyi, prin iubire pare ca este atasata înca acestei lumi dar ramâne copila, mereu tânara de saisprezece ani ce are tot timpul spre a se elibera.

Zeul morții

„Avea pe atunci doisprezece sau cincisprezece ani si se dusese cu doamna Sen la marele templu de la Puri, la Jaganath. Pe când ocoleau, laolalta cu mulțimea, coridoarele întunecate din jurul sanctuarului cineva se apropie pe nesimțite de Maitreyi si îi puse o ghirlanda de flori peste cap. La cea dintâi halta în lumina, d-na Sen observa ghirlanda si, aflând ca i-a fost pusa pe întuneric, i-o scoase si o pastra pe brațul ei. Dar cum intrara în întuneric, Maitreyi simți iarasi o ghirlanda în jurul gâtului. Si pe ea i-o scoase d-na Sen, la lumina. De data asta o lua la braț, dar se petrecu acelasi lucru de cum pasira în întuneric. Când ajunsera la sanctuar, d-na Sen avea pe braț sase ghirlande. Se uita în dreapta si în stânga foarte mâhnita, pentru ca o ghirlanda atârnata de gâtul unei fecioare înseamna logodna. Si atunci aparu un tânar de o rara frumusețe, cu lungi plete negre pe umar, cu ochi patrunzatori si gura rosie (…), care cazu la picioarele dnei,îi atinse talpile cu mâna si îi spuse „Mama”. Atât. A disparut, apoi.”13

Dupa Mircea Eliade (Sacrul si Profanul), templele sunt replici ale Muntelui cosmic reprezentând legatura dintre Cer si Pamânt; temeliile templelor coboara adânc în regiunile inferioare realizând comunicarea cu lumea morților. Templul este deci un „spațiu de confluența a celor trei niveluri cosmice (terestru, subpamântean si celest)”14

„Drumul pe care-l parcurg cele doua femei prin coridoarele, asemenea împarației subpamântene a umbrelor, faimosul necunoscut cu plete negre, asemanator unui zeu al morții si cele sase ghirlande – numar perfect, simbolizând reunirea masculinului cu femininul – pe

care i le ofera Maitreyiei ca semn al logodnei sugereaza simbolic legatura dintre sacrificiu si rodire, dintre moarte si viața.”15

Ghirlandele în numar de sase nu anunța doar nunta umana ci si iminența adâncirii în materie, în moarte (sase fiind cifra pamântului), si, în acelasi timp, posibilitatea transcendenței, a nunții

mistice. Tânarul frumos este, nu doar pare, zeul morții care stapâneste întreaga lume si care obliga ființele sa evolueze.

„Templul este o imago mundi pentru ca Lumea, ca lucrare a zeilor, este sacra. Însa structura cosmologica a Templului duce la o noua valorizare religioasa: loc sfânt prin excelența, casa a zeilor, Templul resanctifica în permanența Lumea, pentru ca o reprezinta si în acelasi timp o conține.” Trecerea femeilor prin Templu implica o sacralizare a lor, o îmbogațire cu spirit.

Poetul

„-Cine e Robi Thakkur? întrebai, turburându-ma fara înțeles?/ – Tagore. As vrea sa fiu batrâna ca el. Când esti batrân iubesti mult si suferi mai puțin.”, Mircea Eliade, Maitreyi

În timpul lecțiilor de franceza cu Allan, Maitreyi se joaca cu numele poetului iubit scriindu-l pe caiet de nenumarate ori de parca ar invoca ființa din spatele lui. Seamana acest joc cu desenul reluat al unei yantre, yantra ce cheama realitatea în ființa contemplatorului sau desenatorului ei. În acelasi timp improvizeaza versuri în bengaleza, deseneaza flori, toate acestea fiind ofrande aduse maestrului iubit. Aceasta invocare ascunsa a învațatorului poate sa

aiba ca finalitate transferul unor calitați sau chiar energii asupra tânarului european. Allan se închide însa în neînțelegere si gelozie.

„Sufletul ei era de mult dat altuia, lui Robi Thakkur. Îl iubeste de când avea treisprezece ani si i-a citit pentru întâia oara carțile. Verile si le petrecea, pâna mai anul trecut, la Shantiniketan, gazduiți – ea si familia – chiar la poet acasa. Câte nopți nu petrecusera, ei doi, pe terasa, singuri, Maitreyi la picioarele batrânului, ascultându-l mângâiata pe par? La început nu stia ce este sentimentul acesta care o face sa traiasca aproape fara trezire, ca într-un vis nemaipomenit de frumos; credea ca e venerație si iubire filiala pentru gurul ei. Pâna ce, într-o seara, poetul i-a spus ca aceasta e dragoste. A lesinat atunci, pe terasa. S-a desteptat, nu stie dupa cât timp, la el în odaie, întinsa pe pat, cu fața uda. Plutea în odaie un parfum proaspat de iasomie. Guru continua s-o mângâie si i-a dat atunci acea mantra, aparatoare de pacate. Sa ramâna pura toata viața, asa i-a spus. Sa scrie versuri, sa iubeasca, sa viseze si sa nu-l uite niciodata pe el. Si nu l-a uitat. Are o cutie întreaga cu scrisori de la el, trimise din toate parțile lumii pe unde a umblat. Cutia e de lemn parfumat si i-a fost data de poet acum doi ani, împreuna cu o suvița din parul lui…”16

Guru-l reprezinta învațatorul religios si ghidul spiritual caruia i se subordoneaza hindusi din orice categorie de adoratori. (…) Guru-l este cel care inițiaza si ajuta, iar legaturile între acesta si discipolul sau (shisha) continua pâna la atingerea siddhi-ului monist, adica a supremei cunoasteri a constiinței absolute. Manu spune: „El e cel care ofera nasterea naturala si înțelegerea Veda-elor, datatoare de cunoastere sacra, este cel mai venerabil tata. Caci a doua nastere, sau nasterea cea divina, asigura viața celui de doua ori nascut în aceasta lume si în urmatoarele.” Într-adevar, shastra (scrierile înțelepciunii hinduse) este plina de mareția Guru-ului. Despre un guru nu trebuie sa se gândeasca ca despre un simplu om. Între noțiunile de guru, mantra si deva nu exista nici o diferența. Astfel, guru-l este tatal, mama si, în acelasi timp, Brahman. Se spune ca guru-l te poate salva de furia lui Shiva, dar nimeni nu ta va putea salva de furia guru-lui. Pe lânga mareția lui, guru-l da dovada si de o înalta responsabilitate, caci pacatele discipolilor sai sunt, în mare parte, preluate de el. Trei sunt trasaturile esențiale venerate la un guru: divinitatea lui (divya-ngga), siddha (siddhangga) sau perfecțiunea lui si umanitatea sa (manavangga).”17

Îndragostita, Maitreyi îsi manifesta loialitatea absoluta fața de guru, Poetul, batrân dar frumos si încarcat de magnetism, apare în textul lui Mircea Eliade, având doua nume: Robi Thakkur si Tagore. Maitreyi îi spune doar Robi Thakkur. „Nu întâmplator, „stapânul” acestei lumi este

poetul Thakkur, al carui nume trimite la zeul suprem solar al populației munda din Bengal”18. De fapt Thakkur este însusi soarele. „Dupa P. O. Bodding, contopirea zeului suprem santali, Thakkur cu Soarele (Ființa Suprema se mai numeste si Chanda, „soare”) ar fi avut loc, destul de târziu.”19 Numele Tagore, oculteaza zeul, în timp Thakkur reprezinta o hierofanie, o revelație a sacrului recunoscuta de Maitreyi Devi. Lumea creata si stapânita de zeu prin cuvânt divin, recunoscut în cuvânt poetic, e o lume a jocului; si zeul se joaca în formele prin care se arata.

Calatorul

„Calatorul trebuie sa bata la toate porțile/ înainte de-a ajunge la a sa./ Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara/ pentru a ajunge în sfârsit la templul cel mai launtric.”, Rabidranath Tagore

Maitreyi primeste doua exemplare din L Inde aves les Anglais a lui Lucien care nu aveau nici un fel de dedicație si împreuna cu Allan se gândesc sa le dedice unul altuia ca într-un joc. „Îmi aduse cerneala si abia îsi putea stapâni nerabdarea, în timp ce eu scriam: „Prietenei mele,

Maitreyi Devi de la un elev si profesor, în amintirea etc.” Acel „etc” a intrigat-o. Pe exemplarul ei scrisese doar atât: „Prietenului”.

– Si daca aceasta carte e furata de cineva?

– Ce-are a face, si acela poate sa-mi fie prieten.”20

Fecioara e nemulțumita de acel „etc” comod, neutru, fara sens, pe care Allan l-a inclus în dedicația sa pe o carte povestind probabil despre relația absolut exterioara, fara suflet, a englezilor cu India De la început iese în evidența simplitatea si valoarea fetei care doreste sa-l transforme pe Allan, astfel încât acesta sa-si recunoasca esența, sinele nemuritor, acelasi în fiecare om. El individualizeaza, stabileste clar repere temporale si spațiale ale dedicației, ale existenței lui, limitându-se astfel, pe când ea îl înscrie într-o relație armonioasa cu propria ființa si cu alte ființe, nu numai umane. Pentru ca Prietenul poate fi copacul, poetul sau zeul. Allan trebuie sa afle ca este calatorul, ca exprima condiția pe care un om trebuie sa si-o recunoasca în aceasta lume pentu ca apoi s-o depaseasca.

Sunt aproape explicite cuvintele fetei rostite la ritualul ancestral al logodnei lor

„Maitreyi continua, totusi, cu o simplitate care începu sa ma cucereasca. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, padurii, pamântului. Îsi sprijini bine în iarba pumnii purtând inelul si fagadui:

– Ma leg de tine, pamântule ca voi fi a lui Allan, si a nimeni altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepți tu ploaia asa îi voi astepta si eu venirea, si cum îți sunt ție razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg în fața ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamânt, tu nu ma minți, maica mea. Daca ma simți aproape, cum te simt eu acum, si cu mâna si cu inelul, întareste-ma sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viața de rod si de joc sa-i dau. Sa fie viața noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Sa fie îmbrațisarea noastra ca cea dintâi zi a mousoon-ului. Ploaie sa fie sarutul nostru. Si cum nici tu niciodata nu obosesti, maica mea, tot astfel sa nu oboseasca inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a nascut departe, si tu, maica, mi l-ai adus aproape.”21

Ritualul logodnei îl înscrie pe Allan în cercul nemuririi, zeificându-l. Femeia este fiica Pamântului, pamântul însesi, barbatul, fiul cerului, cerul însusi. Cuplul primordial, divin, Cer-Pamânt este unul din laitmotivele mitologiei universale. „Cerul este o manifestare directa a

transcendenței, a puterii, a sacralitații: ceea ce nici o ființa de pe pamânt nu poate atinge.”22 „Pamântul, glia se opune simbolic cerului (…) În religia vedica, glia simbolizeaza de asemenea muma, izvor al ființei si al vieții, protectoare împotriva oricarei puteri de distrugere.”23 Juramântul fecioarei implica jocul si rodul în relația iubiților.

Dupa desparțire, Maitreyi îl transfigureaza în continuare, asezându-l în cerul zeilor. „Îmi scria: „Cum te-as putea eu pierde pe tine, când tu esti soarele meu, când razele tale ma încalzesc pe drumul acesta de țara? Cum sa uit eu soarele?” Pe o alta hârtie ma numea „soare, aer, flori!”. (…) Sau: „Nopțile, tu vii la mine cum veneam eu altadata, în camera noastra de dragoste din Bhowanipore. Dar eu veneam ca o femeie, caci ma facuse-si femeie; pe când tu vii acum ca un zeu din aur si din pietre scumpe, si te ador, caci tu esti mai mult decât dragostea mea, tu esti soarele meu, viața mea!”

Întors din Himalaya, da peste o scrisoare trimisa Maitreyiei de ziua ei, de un necunoscut care o numeste „neuitata mea lumina”. Scrisoarea îl arunca în mlastina geloziei si astfel ramâne condamnat sa fie calator pe pamânt, având zeul ascuns, înca adânc si de nerecunoscut în propria alcatuire. Calatorul este cel care devine în ființa sa. Calatoria este „desprinderea de un centru sau cautarea unui centru”.24 Centrul era Maitreyi, centrul pe care îl pierde si apoi rataceste poate fara sa stie ca rataceste

Vânzatorul de fructe

Maitreyi, eroina de tragedie greaca, zeița, în lumea sfârsitului de ciclu cosmic, Kali Yuga se oculteaza „decazând” nu numai într-o poziție sociala inferioara ci si într-o postura de unde pare ca-si închide orice acces spiritual la transcendența, legându-se de Pamânt, de moarte.

„- Nu cumva a murit? ma înspaimântai eu. (Desi nu puteam crede în moartea ei, caci stiu ca am sa simt ceasul acela, daca se va întâmpla ca Maitreyi sa moara înainte de mine.

– Ar fi fost mai bine sa moara, adauga J., superstițios. Dar a facut un lucru netrebnic. S-a dat vânzatorului de fructe…”25

Dragostea cu vânzatorul de fructe a lasat urme în sfera fiziologiei si Maitreyi se pregateste sa nasca. „… omul poate într-adevar sfârsi în demonia bios-ului si se poate lasa doborât de ea: dar numai împotriva naturii , printr-o decadere. Si tocmai de acest cadru ține, în general, si actul procrearii, al autoreproducerii fizice.”26

Dragostea cu vânzatorul de fructe poate cunoaste si o alta interpretare.

„Dupa desparțirea de Allan, Maitreyi i se da unui vânzator de fructe. Între ea si Allan , care se oprise si adormise obosit sub un mango (pom fructifer) are loc, prin mijlocirea visului, o casatorie spirituala; copilul care se va naste va fi, în mod simbolic, al lui Allan, caci autorul reprezinta filiația si paternitatea ca pe niste mistere care transgreseaza limitele fiziologice.

Sacrificându-se pentru iubirea ei, Maitreyi converteste în victorie spirituala aceasta moarte metaforica pe care naratorul o leaga deloc întâmplator, de vânzatorul de fructe. Astfel drama lui Maitreyi pare asemanatoare „dramei” traite de fiica Demetrei, Persephona, cea rapita de Hades, zeul infernului, de care a ramas pe veci legata ca soție, înghițind un fruct de rodie.”27

Copilul nu este însa numai al lui Allan; e al Zeului ce se manifesta prin fiecare iubit. Nu întâmplator, iubitul prin care se va naste copilul este vânzatorul de fructe.

„[Fructul este un] simbol al abundenței, revarsându-se din cornul zeiței fecunditații, sau din cupe, la banchetele zeilor. Datorita semințelor pe care le conține fructul, Guenon l-a comparat cu oul primordial, simbol al originilor. [Fructul poate sa fie] expresia unor dorințe senzuale sau a aspirației spre nemurire”28. Procreația poate sa se împlineasca în plan fizic sau în plan spiritual. Lumea întreaga se poate construi pornindu-se de la fruct, de la samânța acestuia. La fel, fiecare dintre noi este un fruct si este important sa eliberam samânța noastra esențiala uneori ascunsa adânc în noi. „Ar trebui sa banuim ca înauntru e o samânța prețioasa si esențiala, si ar trebui sa secționam fructul ca s-o descoperim. Ar trebui sa învațam cum sa separam sâmburele stralucitor si nepieritor de partea care s-a copt doar ca sa se vestejeasca, de partea care putrezeste si ajunge curând sub puterea morții.”29

Zeița

Casa lui Narendra Sen este spațiul în care sacrul se reveleaza, este salasul Zeiței, centrul lumii. „Acolo unde s-a petrecut, printr-o hierofanie, o ruptura de nivel a avut loc, în acelasi timp o „deschidere” pe sus (lumea divina) sau pe jos (regiunile inferioare, lumea morților. Cele trei niveluri cosmice – Pamântul, Cerul, Regiunile inferioare, lumea morților pot astfel comunica.”30

Zeița care stapâneste în acest spațiu este stapâna în cele trei lumi, stapâna prin farmec si frumusețe. Frumoasa în cele trei lumi e Tripura Sundari, Puterea Cosmica a frumuseții si grației divine, a iubirii. „Iubirea divina se daruieste pe sine fara sa ceara nimic. (…) Marea Zeița, suprema Mama ce se manifesta sub aspect întreit, este cunoscuta ca Tripura sau Tripurasundari.”31 „Tantricul mediteaza asupra Zeiței ca una care este stralucitoare ca soarele rasarind, are patru mâini si trei ochi. Ea este binevoitoare si poarta în cele patru mâini: lațul, țepusa, arcul din trestie de zahar si cinci sageți din flori. (…) Cei trei ochi ai ei denota percepțiile în triada, tripura. Lanțul ei nu este altceva decât Iubire cu care ea înlanțuie întreaga creație. Atâta vreme cât o ființa este legata de ea însasi sau de alții, intervine pasa, lațul. În clipa în care un individ se leaga pe sine de Divin, el se elibereaza. Mânia, aspectul negativ al iubirii, este țepusa cu care întreaga creație este îmboldita spre activitate. Arcul din trestie de zahar din mâna Mamei este mintea omului, iar cele cinci sageți sunt cele cinci tanmatras 32 sunet, atingere, forma, savoare si aroma.”33

Omul Allan, singurul vizat, a simțit atingerea celor patru mâini ale zeiței. Mintea lui era în mâna Zeiței, vrajita prin cele cinci tanmatras: sunetul prezent în vocea cristalina pe care o auzea râzând mereu, atingerea în jocul picioarelor, forma în corpul statuar care i sa daruit, savoarea si aroma în toata ființa ei. L-a înlanțuit prin iubire si acest fapt era menit sa-l elibereze, dar el a confundat iubirea cu posesiunea si, gelos, a transformat iubirea în laț, pasa.

„Tripura se poate traduce prin cea care cuprinde cele trei cetați, orasele sau cetațile fiind o metafora, deoarece în realitate ele se refera la „cele trei lumi” sau sfere gigantice ale creației lui Dumnezeu. (…) Sundari înseamna, din punct de vedere literar, „frumusețe”, iar adorarea acestei Mari Puteri Cosmice nu reprezinta altceva decât a urma, practic, calea frumuseții si a fericirii extatice prin Manifestare catre Absolutul Divin. Tripura Sundari mai este cunoscuta si sub numele de Lalita sau „cea care se joaca”. Tradiția spirituala hindusa afirma ca întreaga Creație reprezinta jocul plin de frumusețe si de încântare al Mamei Divine.” Jocurile Maitreyiei sunt jocurile Lalitei pentru constientizare a sclaviei si eliberare a celor implicați. Dorința, iubirea si mai ales durerea provocata de întâlnirea cu Zeița sunt aspecte ale Iluziei cosmice ce trebuie depasite. Tripura Sundari e frumoasa în cele trei lumi, fermecându-le pe toate trei, fiind, sa nu uitam si Maya, eterna Iluzie.

Lumea Zeilor se arata prin copac, prin Robi Takkur si prin vânzatorul de fructe iar lumea morților prin necunoscutul din templu; lumea oamenilor, a celor chemați sa-si depaseasca condiția prin Allan, strainul civilizației care si-a perfecționat lumea materiala urmând sa se desavârseasca în spirit.

Tripura Sundari, alaturi de celelalte Puteri Cosmice, oglindeste nu doar frumusețea, iubirea ci si natura inițiatica si transfiguratoare a Morții. „Tantrismul ia moartea asa cum este, în oroarea sa de nerespins, în amestecul sau indicerabil de voluptate si suferința.Aceleasi zeitați terifiante si devoratoare, care distrug fara mila amprenta oricarei impuritați, sunt invocate, adorate si îmbrațisate cu infinita iubire de catre acele ființe „eroice” capabile sa înlature valurile ignoranței si sa le posede.”34 Maitreyi este cea jucausa care iubeste distrugând, provocând moartea aspectelor false, ireale. Allan nu pricepe desfasurarea aspectelor multiple ale Zeiței si doreste în final sa mai priveasca ochii Maitreyiei, cea care, simte, va ramâne întotdeauna Iubita, spre înțelegere. „Amaraciune si miere, aceasta este Zeița. Sau înca, teama si bucurie, constrângere si grație. Cel ales de ea nu va mai fi parasit; ea va pretinde totul de la el, pâna la abandonarea ultima, aceea a minții însasi, a „eu-lui care gândeste”. Singura Shakti stie sa obțina un astfel de sacrificiu. Si în acelasi timp Ea singura ne poate elibera de iluzie, caci ea însasi este chiar aceasta.”35

 

Note:

1. Avalon, Arthur, Mahanirvana Tantra, Editura Deceneu, 1995, p. 120

2. Mirahorian, Dan, Dicționar de termeni la Shiva-Samitha. Cartea Secretelor din Hatha si Tantra-Yoga, Traducere din limba sanskrita, cuvânt introductiv, index de nume, dicționar de termeni si note: Dan Mirahorian, Florin Bratila, Editura Dragon, Bucuresti, 1993, p. 116, „Maya (skrt.: iluzie, înselatorie, aparența) este principiul universal al vilozofiei Vedanta, baza gândirii si a materiei. Maya este forța (Shakti) a lui Brahman, indisociabil legata de Brahman, cum este caldura de foc. În calitatea sa de iluzie cosmica si de ignoranța, Maya îl acopera pe Brahman. Ea arunca un val peste vederea oamenilor, astfel ca acestia sa nu perceapa din univers decât multiplicitatea sa iar nu realitatea si unitatea sa. (…)”

3. Avalon, Arthur, op. cit., p. 25

4. Eliade, Mircea, Maitreyi, Editura Cartex 2000, Bucuresti, 2006, p. 99

5. Eliade, Mircea, Psihologia meditației indiene, Editura Jurnalul literar, Bucuresti, 1992, p. 48

6. Ibidem, p. 213

7. Idem, Maitreyi, ed. cit., p. 45

8. Bhagavad-Gita în Sergiu Al-George, Filozofia indiana în texte, Editura Stiințifica, Bucuresti, 1971, p. 60

9. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, p. 286

10. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor, p. 291, 292

11. Ibidem, p. 290

12. Ibidem, p. 305

13. Eliade, Mircea, Maitreyi, ed. cit., p. 102

14. Fânaru, Sabina, Maitreyi. Narațiunea libera în Eliade prin Eliade, Editura Nemira, Bucuresti, 2003, p. 78

15. Ibidem, p. 79

16. Eliade, Mircea, Maitreyi, ed.. cit., p.88, 89

17. Avalon, Arthur, op. cit., p. 74, 75

18. Fânaru, Sabina, op. cit., p. 79

19. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor

20. Eliade, Mircea, Maitreyi, ed. cit., p. 61

21. Eliade, Mircea, Maitreyi p. 114, 115

22. Chevalier, Jean, Dicționar de simboluri, vol. 1, p. 285

23. Idem, Dicționar de simboluri, vol. 3, p. 40

24. Evseev, Ivan, Dicționar de simboluri si arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timisoara, 2001, p. 30

25. Eliade, Mircea, Maitreyi, p. 180

26. Evola, Julius, Metafizica sexului, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006, p. 52

27. Fânaru, Sabina, op. cit.., p. 79

28. Chevalier, Jean, op. cit., vol. 2, p. 74

29. Zimmer, Heinrich, Regele si cadavrul, Editura Humanitas, Bucuresti,

1996, p. 211

30. Eliade, Mircea, Sacrul si Profanul, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 30

31. Shankaranarayanan, Sri S., Cele zece mari puteri cosmice, Editura Excalibur, Bucuresti, 2008, p. 43

32. Eliade, Mircea, Yoga. Problematica filozofiei indiene, p. 43, „Tanmatra – unitați potențiale infraatomice încarcate cu diverse specii de energie – reprezinta materia potențiala. Tanmatra (…) poseda caractere fizice, unele din ele penetrabilitate, altele puteri de presiune, altele caldura radianta, altele dimpotriva capacitați de vâscoasa si cohesiva atracție. În intima relație cu aceste caractere fizice, tanmatra poseda de asemenea potențialele energiilor reprezentate de sunet, pipait, culoare, gust si miros (…)”

33. Sri S. Shankaranarayanan, , op. cit., p. 45

34. Feuga, Pierre, Cinci fețe ale Zeiței, Editura Sophia, Bucuresti, 1996, p. 117, 118

35. Ibidem, p. 151

(studiul este semnat de Elena Elvira-Moldovan, Zeița și transfigurarea iubirii în Maitreyi de Mircea Eliade, în Discobolul, iulie-sept. 2009)

January 7, 2010 - Posted by | M. Eliade

1 Comment »

  1. Elvira, super! O sa ma inspir din asta in viitoarele mele lectii

    Comment by coramica | June 3, 2011 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: